Conferința Autorităților județului Suceava cu ocazia vizitei Delegației externe din Franța și Germania, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret

 

Duminică, 7 august, Prefectul Alexandru Moldovan a însoțit, împreună cu Irina Vasilciuc, administratorul public al județului, și Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean, delegația regiunii Schwaben și a departamentului Mayenne, în vizită la Punctul de Trecere a Frontierei Siret. 

Prefectul județului împreună cu șefii structurilor MAI, au prezentat modul în care, autoritățile județene și cele din orașul Siret, în parteneriat cu societatea civilă, s-au organizat și au oferit sprijin celor peste jumătate de milion de cetățeni ucraineni care au plecat din calea razboiului și au intrat pe teritoriul statului român prin județul Suceava.

Sursa

 

Participanți: [organizatii] Consiliul Județean Suceava, Primăria Orașului Siret

Extern: Delegația de oficiali a regiunii Schwaben, Germania și a Departamentului Mayenne, Franța