Minuta întâlnirii de coordonare a organizațiilor societății civile 25.08.2022

Last updated:

Subiecte agenda precedentă:

Deoarece subiectele discutate pe agenda intâlnirii din săptămâna trecută au fost soluționate și nu au fost ridicate alte întrebări, întâlnirea continuă cu subiectele pe agenda de zi.

Subiecte abordate pe agenda zilei:

 1. Zvonuri care circula printre refugiați

Dimitris, MdM Grecia: O bună parte dintre persoanele refugiate care trec pe la cabinet, menționează faptul că este posibil ca în perioada de dinainte de luna octombrie, să crească numărul cetățenilor ucraineni care fug peste graniță, din cauza războiului. S-a pus problema dacă aceste zvonuri ar trebui să fie luate în considerare, atât de către organizații, cât și de către autorități. 

=> Dimitris și  Diana, CNRR, vor merge să discute cu autoritățile pe acest subiect. 

 2. Plata costurilor la electricitate

Viorel Topală, Star of Hope: Cum vor fi acihtate facturile de energie electrică ale organizațiilor? 

Au fost purtate discuții cu UNHCR cu privire la implicarea organizației privind suportul anumitor cheltuieli, însă încă nu a fost comunicat un rezultat al acestor discuții. 

=> Retno,  UNHCR , va discuta cu respoonsabilii de proiect în legatură cu acest lucru și va reveni cu un răspuns. 

3. Legitimații noi

Mihaela Apostol, AMURTEL: Autoritățile de la PTF Siret consideră oportună reînnoirea legitimațiilor tuturor reprezentanților organizațiilor care își desfășoară activitatea pe raza PTF Siret, chiar dacă aceștia poartă veste sau tricouri personalizate.

 Pentru eliberarea unei noi legitimații, este neccesară vizita fiecărui reprezentant la biroul POA, cu document de identitate: carte de identitate sau pașaport.

  • Voluntarii, dar și persoanele care își încep activitatea aici, vor merge la biroul POA însoțiți de un coleg care deja deține legitimație personală. 
  • Reprezentanții care sunt pe o perioadă determinată, vor avea un document oficial (contract, adeverință etc) care să indice perioada stabilită, iar aceasta se înscrie pe legitimație.
  • La încheierea activității la PTF Siret, fiecare deținător predă legitimația la biroul POA
  • Reînnoirea legitimațiilor reprezinntă o prioritate pentru Punctul de Trecere a Frontierei Siret, așadar, reprezentanții organizațiilor sunt invitați să viziteze biroul POA pentru obținerea noilor legitimații. 

 

Alte subiecte:

  • Retno,  UNHCR: CBI Enrolement și-a mutat sediul la aceeași adresă cu sediul UNHCR în Suceava, Strada Mihail Sadoveanu, nr. 9A. 
  • Reprezentanți noi: 

Good Neighbors International: Erin Fisher, Manager de Proiect

–  UNHCR: Retno Adriani, Programme Officer

Medicine du Monde Grecia: Dimitris Kouvidakis

 

Participanți: Good Neighbors International, MdM- Grecia, CNRR – Fundația Consiliul Național Român pentru Refugiați, UNHCR, Fundația Star of Hope Romania, Rădăuţiul Civic, DGASPC Suceava, Organizația Salvați Copiii, AMURTEL